Cana

Inaltime: 10,2 cm
Diametru: 8 cm (sus) si 4,5 cm (jos)
Culoare: alba
O banala cana. Pentru cei din exterior. Pentru mine este un obiect cu totul si cu totul special.
Ne-am unit destinele zi de toamna tarzie, in 2006. Bun an!
La Poiana Brasov. Ma plimbam plictisita printre tarabele de kitsch-uri. Oh, ador kitsch-urile ce se vand prin statiunile montane. Sunt atat de colorate, nefinisate si parca pline de istorie. N-as putea trai fara asa ceva. Ele reprezinta cel mai bine locul in care ai fost.
O vad pe prietena mea alergand fericita catre mine. Eram sigura ca isi cumparase ceva frumos si ieftin. Incercam sa ghicesc. Masca aia ca cea din filmul "Scream"...nu, nu si-ar cumpara ea asa ceva. O bratara, o jucarie...ce putea fi?
Cand a ajuns langa mine a scos dintr-o punga transparenta de plastic o ... cana! 
Era o cana alba, fara nimic aparte. Pana a intors-o. Nu-mi venea sa cred! Ramasesem uimita. Avea ... sigla Dinamo.
Trebuia si eu sa am o cana la fel. Nu concepeam asa ceva. Ioana sa aiba cana cu Dinamo, iar eu nu.
Asa ca am dat fuga la taraba cu cani. Nu stiam pe care sa o aleg. Aparent, toate erau la fel. Dar pentru mine ... toate erau diferite. Am inchis ochii si am ales o cana. Vanzatorul a pus-o in binecunoscuta punga transparenta, i-am platit si am plecat spre autocar. As fi topait de bucurie, dar mi-era teama sa nu-mi sparg pretioasa cana.
Am infasurat-o intr-un fular si o tineam in maini. Parea ca am o comoara si ...  o responsabilitate imensa.
Am ajuns la pensiune, am intrat in camera, si Ioana imi spune:
"-Hai sa desfacem sticla asta de vin!"
"-Hai! Dar bem din cani!"
Si asa am si facut.
"-Hai noroc!"
"-Noi sa fim sanatosi!"
Si am ciocnit!
Entuziasmata, nu mi-am dat seama cat de tare am ciocnit cana si ... s-a ciobit! Injuraturi, oftica etc...
Ce puteam sa fac? Asta era! Eram si in perioada cand credeam in soarta! Am spalat cana si am pus-o cu grija in valiza.
Acum o am in fata ochilor. Cele doua sau trei cafele pe care le beau intr-o zi, numai din cana asta le beau. E numai a mea.
Dimineata, cand ma uit la ceas si imi dau seama ca ar trebui sa fiu la ora de matematica (of, ceasul asta, niciodata nu suna la timp) si imi dau seama ca am timp sa beau o cafea pana la ora urmatoare, imi iau cana si ma asez inapoi in pat. Ma uit la "Dimineata Devreme". Rad la glumele lui Capatos, sorb o picatura de cafea din cana, trag dintr-o tigara... Asa e mereu. Si nu vreau sa se schimbe. Imi place monotonia.
Acum imi dau seama ca ar trebui sa-i dau un nume canii. Nu, nu pot fi atat de nebuna. Ma uit cat am scris despre "simpla" cana si realizez ca ceva nu e in regula cu mine. Nu-i nimic. Soarta! :)
Cana asta imi stie toate secretele. Daca cineva ar sparge-o si ar afla adevarul, acum as fi condamnata. Condamnata la ... suferinta eterna!