Trenul strabatea o campie uscata si pustie. Aceleasi zgomote sacadate se repetau in intervale egale de timp. Parca era ritmul unei melodii comerciale, in genul celor ascultate de tinerii cotidieni. Peisajul era desolant. Ii amintea de "Ciulinii Baraganului". Ce nuvela trista ... Inca ii era frig. Nu se astepta ca in tren sa nu fie caldura. Avea umerii acoperiti de haina lui de un negru profund. Privea pe geam si parca vedea deja ciulinii rostogolindu-se neputinciosi in fata crivatului. Linistea se lasase de cateva zeci de minute, iar in compartiment erau doar ei 2. Mereu cand pleca spre Orasel, ea devenea melancolica, iar el, observand ca nu prea are chef de vorba, nu incerca sa o scoata din acea stare.
- Hai sa fugarim ciulinii! izbucni ea deodata.
- Poftim?
- E dintr-o carte ... Imi cer scuze. Nu stiu ce mi-a venit sa zic asta.
Surase. Fara sa spuna nimic ...
"Grozav, acum probabil crede ca n-am toate tiglele pe casa!". Incerca rapid sa gaseasca un subiect de discutie, ca sa salveze situatia penibila de mai devreme.
- Ai idee de ce mor oamenii calcati de tren?
El incepu sa rada. Isi dadea seama ca a zis asta pentru a salva situatia de mai devreme, pe care ea probabil o considera penibila. Dar nu era ... Isi aminti si el de nuvela lui Panait Istrati citita acum multi ani, probabil in liceu. O privea cu drag. Parea atat de neajutorata cum statea ghemuita in colt, invelita cu haina lui si cu ochii lipiti de geam. Ii trezi in suflet un sentiment ciudat, necunoscut. Simti nevoia sa-i atinga parul. Ea tresari. Astepta din partea lui niste cuvinte care sa reprezinte raspunsul la intrebare.
- Pare destul de simplu. Daca te loveste un tren ... cam mori.
- Pai si cum ajung oamenii sa fie loviti de tren? In caz ca nu vor sa se sinucida. Adica fac trenurile astea un zgomot infernal. E imposibil sa vrei sa treci calea ferata si sa nu auzi trenul venind spre tine. Si in plus, distanta dintre sine e cam de 1 metru jumate, plus sinele ... hai sa zicem 2 metri. Cat timp poate sa-ti ia sa parcurgi 2 metri? Trenul trebuie sa fie foarte aproape de tine cand te pregatesti sa treci calea ferata ca sa te loveasca. Chiar nu inteleg!
O asculta cu atentie, cu un zambet in coltul gurii.
- Nu uita ca mai sunt si betivii care adorm pe calea ferata.
- Cat de beat si retardat sa fii astfel incat din tot campul sa alegi sa adormi fix pe calea ferata? E si incomod sa-ti odihnesti oasele pe sinele de metal si pe pietrele colturoase dintre ele. Nu mai bine dormi in iarba? Si mai sunt si masinile... Cu masina treci destul de repede peste calea ferata. Trebuie sa fii incredibil de prost sa vezi trenul extrem de aproape de tine si sa calci acceleratia. Chiar nu pot sa inteleg cum de sunt atatea victime ale acestui mijloc de transport.
Il amuza teribil teoria ei despre trenuri. E adevarat ca nu se gandise niciodata la chestia asta, iar ea parea sa aiba ceva dreptate. Nu stia ce sa-i raspunda. Pur si simplu se mai intampla ca oamenii sa moara calcati de tren. O imbratisa si isi sprijini capul de umerii ei.
- Ti-e somn?
- Nu. Oricum, mai avem cam o ora si ajungem. Sa nu uit, da-mi numarul tau de telefon, poate ne mai intalnim in Orasel. Eu o sa stau cam o saptamana si presimt ca nu prea o sa am ce face. Iar verii mei, cei la care stau, nu sunt ei prea sociabili si nu cred ca vor merge cu mine sa-mi arate Oraselul.
- Nici o problema. O sa te plimb prin toate barurile.
Incepu si ea sa rada. Prevedea o saptamana frumoasa. Intr-un loc minunat in care era tot trecutul ei, alaturi de o persoana pe care nici nu-si imagina ca avea s-o vada in viitorul apropiat. Credea in soarta. Soarta care-l aducea pe el alaturi de ea, departe de Oras. Aceeasi soarta care-l facea pe nea Ion, intorcandu-se beat de la carciuma satului, sa adoarma pe calea ferata.
